Am nevoie de somn, dar nu pot, de fiecare data cand inchid ochii vad abisul pe spatele pleoapelor mele, ma rostogolesc in pat cu orele, renunt si ma ridic. E ca si cum somnul fuge de mine iar pe masura ce zilele trec si sunt privat de el sunt tot mai obosit, nu reusesc sa-l ajung din urma. Intr-un final insa, i se face mila, se opreste, si adorm.

The combination between women and alcohol is electrifying. The women are the spark, but the alcohol ignites everything.

It's my purgatory really. Dinner , drinks whatever. Never really all that interested, but I find myself telling her how beautiful she is anyway. 'Cause it's true, all women are, in one way or another, you know there's always something about every damn one of you, a smile, a curve, a secret. You ladies really are the most amazing creatures, my lifes work. But then there's the morning after, the hangover and the realization that I'm not quite as available as I was the night before, and then she's gone and I'm haunted by yet another road not taken.

"I was having the nicest dream, I was on a beach with you and God was marrying us, and you turned into a mermaid and I couldn't find your vagina, and hair was covering your breasts."

"-Can I say someting?

 -Always.

 -Even if it has the potential to make you sad?

 -Even better."

Hm. Sometimes you just, uhm, lay back in bed and thing about how fucked up you really are, and there’s always the same thing that pops up in your head. A while back you we’re someone else, and now, you can’t even feel anything, it’s so rare to be touched  or moved by anyone, or anything to be honest. You just sit on a bench on the street and you see a bird in the sky that is being moved by the current of the air as the storm is about to begin. You wonder so many times while people come to you with all their problems and you can’t feel shit, you just can’t, and you imagine someone else in your place and you try to think from his perspective and try to mimic the gestures and the feelings that you’re supposed to have at that moment. You think back and see how life fucked you up time at a time, slowly but sure, and in the end, what are you supposed to do, you just sit there and watch, you don’t feel anything, it’s so awkward. Even though you’re fine whatever happens, it just bumbs you out, it goes throught your head, is this how you’re supposed to be, like an object, you don’t feel anything, you just observe. Is that how you’re supposed to live your life ?

I think that there are people in your life and they inspire art, and you blow them up in these mythical characters and you give them all those magical qualities, and maybe their just stepping stones for something bigger and better.

He cares for nothing and everything at the same time.

Goala precum chistoacele de tigara noaptea langa trotuare in lumina putreda a lunii, a adierii intepate a vantului, si a aerului rarefiat la inaltime. Esti departe, zici tu, inconjurata de asa zisi prieteni mai falsi decat un cec scris de un boschetar care abia a halit si el o felie de paine raschetata de pe fundul unei pubele de pe Republicii, o strada cutreierata de fiinte, rareori oameni, unde domneste stamba si extravaganta, fiecare mai pe alese imbracat ca celalalt iesit la parada, te potrivesti perfect in acel contrast. Pana si clovnii de vand baloane la intersectia cu Michael Weiss sunt mai naturali, cat de ironic, ei barem sunt imbracati in clovni, insa nu sunt neaaparat. Asteapta rabdatori sa te impiedici, sa cazi, sa-ti ia locul si sa te umileasca, insa te complimenteaza inde-ajuns cat sa nu vezi chestia asta, iata un dezavantaj al persoanelor superficiale, dar trecand mai departe, e relativ aiurea. Iti atrag atentia cu defectele pe care le ai dar in acelasi timp imi fac griji pentru tine, ce mai conflict interior, acum mi se falfaie zdravan, acum ma intereseaza, chiar si eu sunt confuz, probabil de asta te las pe tine sa-ti vezi de ale tale si sa vad ce decizii iei, pentru ca eu nu sunt in stare sa le iau, nu sunt decis mai niciodata, stiu doar ca ma supara treaba asta, ma apasa, sunt o masina la groapa de gunoi asteptand sa fie zdrobita de placile de otel puse in miscare de motoare gigantice, dar chiar si asa, exagerez, nu sunt chiar atat de tare incat sa fie nevoie de asa ceva, cel putin asa vreau sa cred, mai lasam loc si pentru putina modestie, prea mult narcisism in ultima vreme . In concluzie, esti libera sa faci ce-ti doreste sufletul, dar sa le tragi de una singura, ai nevoie de asta avand in vedere faptul ca pe cat arati de inocenta pe atat de naiva esti, prea multe vorbe-n vant, e momentul adevarului, te arunc din cuib, sa vedem, zbori sau te zdrobesti de stanci puiule ?

Everything that I write is either for her or about her, so I'm with her whenever I'm not.

E canicula, timpul se dilata sub caldura insuportabila generata de marele cuptor cosmic ce sta de veghe de dimineata pana seara. Ziua incepe  cu o mangaiere, o adiere fina, amagindu-te, ca dupa vre-o doua ore sa te loveasca valul de caldura. Plictiseala invadeaza si ea peisajul, simtindu-se nebagata in seam. Visezi cu ochii deschisi la o seara racoroasa pe plaja, cu o bere rece in mana, neatins de problemele vietii cotidiene, dar esti trezit in scurt timp de tovarasul tau care, observand ca nu esti atent la ce are de spus, iti atrage atentia. Iti consumi timpul cu lucruri marunte, care la final n-au nici un fel de impact asupra nimanui, si supravietuiesti astfel inde-ajuns de mult sa simti adierea serii, te gadila incet, dar cand se lasa calmul realizezi ca a mai trecut o zi, ca oricare alta, iar voi n-ati vorbit, nu v-ati vazut, dar te obisnuiesti cu ideea ca nici ei dar nici tie nu  va pasa si treci peste, urmeaza o noua zi.

Incearca din greu sa alimenteze un foc ce inima-i mistuie, gandindu-se la diferite modalitati, in zadar insa. Nu poti imblanzi un animal salbatic, aduce lumina pe cer cu o lumanare, iriga o campie cu o cana de apa ori intretine un foc cu lemne verzi, iese fum cat iese, dar atat.  Iar cand realizezi ca nu esti solutia, ce-i de facut ? ei bine eu cred ca solutia este sa-ti gasesti enigma a carei cheie esti, sperand ca cineva ii va deslusi si ei misterul. Un sarut pe obraz, un zambet si la revedere.

E noapte dar lipseste somnul, dorul ii dicteaza, il tine treaz. O ia din loc mergand sa caute roua diminetii pe iarba verde de campie, soarele ce iese lin din mare, adierea racoroasa a vantului pe faleza, lumina farului noaptea ce ghideaza marinarii spre tarm, dar tot ce gaseste el e chipul ei splendid, zambetul radiant si ochii cei negrii patrunzatori ce-l hipnotizeaza. Nu se opune, are increderea in ea, o lasa sa-I cutreiere mintea, sa-I afle secretele , stiind ca e pe maini bune. Ce paradox, merge s-o caute si se pierde in ea, in complexitatea ei primitoare, citind-o in fiecare zi ca pe o carte deschisa asteptand sa afle finalul, dar in fiecare zi pagini noi sunt scrise. O carte buna ce nu se mai termina. 

Curg vorbele in calmul infinit generat de prezenta celor doi. Incet isi rezema capul de umarul lui, stie ca e doar al ei, el spune o gluma iar ea zambeste, ii place s-o tachineze usor, adora expresia ei cand se enerveaza putin pe un ton amuzant, atat de natural. Chiar si atunci cand doarme, iar telefonul suna, raspunde si ii aude vocea plina de entuziasm, “te-am trezit? Iarta-ma dragule.”, dar pentru el nu conteaza, ar prefera ca fiecare dimineata sa fie la fel, sa fie trezit de vocea ei angelica parca, chiar daca la telefon, si nu langa el. Toata noaptea ar sta treaz s-o vegheze, tinand-o in brate, nimic sa nu-I lipseasca, sa-i simta respiratia din nou pe ceafa si inima ce-i bate intr-un ritm oarecum haosat. Si toate problemele parca dispar atunci cand ii e alaturi, stelele sunt mai aproape, stranse toate intr-o cupola plina de mozaicuri si lampioane ce impanzesc zarea, plaja si oamenii fiind fundatia. Inchide ochii si o saruta, se pierde in buzele ei, visand. Se trezeste si priveste acea coala de hartie care-I poarta urma buzelor impregnate cu ruj.

Simt cum diverse ganduri se reped spre inima mea incercand s-o acapareze, fara sorti de izbanda insa, e in zadar, si-au ratat ocazia. Felul incare functioneaza ea este asemenea unui magnet sferic de acelasi pol cu orice incearca sa patrunda, inevitabil, ajungand sa graviteze in jurui. Umbra unei aurori boreale s-a format in jurul meu, invartindu-se, creand o tornda, eu lipsit de griji, resentimente sau constiinta privind din centrul ei. Indiferenta a capatat un nou sens.

Era zgomot, urechile ii tiuiau, se astepta sa vina alaturi de el, si totusi n-a facut-o. El a tot evitat-o, n-a considerat ca ar vrea sa-i vorbeasca, si totusi a venit la el intr-un final. Avea o privire extrem de seaca, lipsita de viata, vazandu-mi privirea, probabil si-a dat seama ca sufletul meu se zbate intre viata si moarte, aflat in mainile ei, atat de fragil, asteptand sa se sparga in mii si mii de bucatele. N-a durat mult pana a realizat, tot ce spera ca inca mai traieste in ea ce-i lega a murit asemenea unui parazit tratat cu antibiotice, in cele din urma, pierde lupta. Ea a schimbat totul, a deschis in el ceva, o poarta catre abisurile sufletului sau si in acelasi timp le-a luminat, era soarele sau interior. In absenta ei, a ramas singur, silit sa le bantuie in bezna, caci cale de iesire nu exista, astfel fiind captivul unei disperari eterne, parea. Strigatele de ajutor nu-si aveau rostul, raspuns nu avea sa vina. A acceptat totusi infrangerea, pastrand o urma stearsa de speranta ca intr-o zi, ea va veni, isi va da jos masca si-l va elibera. A plecat, iar pe ea a lasat-o in spate, stia ca nu avea rost sa-si ia ramas bun, drumul a fost lung si dureros, o lacrima statea sa-i curga pe obraz, dar s-a tinut tare, nu vroia sa pateze amintirea clipelor cu ea cu lacrimile sale de om nevrednic de-a ei mana, tot raul spre bine, spre binele ei in cele din urma. Ce bun ar fi adus in viata ei ? Fara nici-o ezitare as putea sa spun ca e cel mai mare nenorocit pe care n-am avut placerea sa-l cunosc, totusi complex.

Si a intrat in scara blocului, iar el si-a vazut de drum, mergand usor spre casa, gandindu-se la cele intamplate. I-a spus ca-l va suna a doua zi, asa ca el a asteptat neincetat langa telefon, era sigur ca nu va suna, stia din experienta, n-ar fi fost prima oara, totusi nu l-a oprit sa spere in continuare, insa ar fi vrut sa nu sune. Au trecut zilele, nici o urma, nici un semn de la ea, a uitat de el, i-a fost greu la inceput dar a realizat si a acceptat asta in cele din urma, acel sentiment de goliciune a dat navala peste el, nici scorbura din unui copac nu se compara cu gaura din pieptul sau. Fumul de tigara mai umple vidul pe-alocuri, cate-odata, dar prea putin. Inima ii "bate inafara pieptului, expus tuturor elementelor". Zgomotul bormasinii il sacaie, cand reuseste sa inchida cate-un ochi sa adoarma, cam rar se intampla, merei ii strica cineva somnul, adoarme ziua, mai degraba zis motaie. Se uita-n ceasca de cafea cand se trezeste, priveste-n gol si-si mai aprinde din cand in cand cate-o tigara. Astfel zi de zi e nevoit s-o ia mereu de la capat, dar nu ajunge nicaieri.

"To my dear beautiful daughter, 

I'm writing you a letter. That's right a good old fashioned letter. It's a lost art, really. Like handjobs. Shit.
I have a confession to make, I didn't like you very much at first. 
You were just this annoying little blob. You smelled nice, most of the time, but you didn't seem to have much interest in me, which I of course found vaguely insulting. 
It was just you and your mom against the world. Funny how some things never change. 
So I cruised along doing my thing, acting the fool, not really understanding how being a parent changes you.
And I don't remember the exact moment everything changed. I just know that it did.
One minute I was impenetrable. Nothing could touch me. The next, my heart was somehow beating outside my chest, exposed to the elements. 
Loving you has been the most profound, intense, painful experience of my life. In fact it's been almost too much to bare. 
As your father, I made a silent vow to protect you from the world. Never realizing I was the one who would end up hurting you the most.
When I flash forward my heart breaks, mostly because I can't imagine you speaking of me with any sort of pride, how could you? 
Your father is a child in a man's body, he cares for nothing and everything at the same time. 
Noble in thought, weak in action. Something has to change, something has to give. 
It's getting dark, too dark to see."

Era o dimineata de mai, chiar cea dintai, mireasma ei a umplut vama, carata pe aripile vantului, soarele cand a vazut-o a iesit din mare, s-o incalzeasca, nu cumva sa-I fie frig. Din departare pescarusii au rasarit, sa-I admire parul “fluffly” acoperit cu-o palarie neagra. Purta o vesta de blugi, colanti negrii si sandale.  Chipul ii rezona de fericire, si ce zambet frumos avea, privirea ei era patrunzatoare, simteai cum intra si alearga prin tine, lasandu-te-n spate, privind dupa ea, sarind in sus de fericire , atingand valul cu mana. Intr-un final, se aseaza pe plaja, privind spre infinitul marii, nisipul i-a dus dorul, o imbratiseaza si o invaluie de frica sa nu o piarda. Pentru si chiar daca numai pentru o clipa, am vazut perfectiunea ei.

Vorbe duse la extrem pana in adancul noptii, vita de vie pe fundal, tigara dupa tigara, cafele cu duzina. N-am somn, stau intins si privesc printre gratiile patului supraetajat, gandindu-ma la absolut nimic. Nu pentru ca n-as vrea, ci pentru ca nu pot. Mintea mea e un vid, de fiecare data cand pasesc in ea ma scufund in abis, sunt clandestin, ma respinge, ma citeste. Pana si corpul meu se razbuna pe mine, nu pot dormi ori manca, tot ce fac este sa ma indop cu cafele si sa ma inec in negura fumului de tigara inde-ajuns de gros sa-l tai cu cutitul. Se aud masinile, fir-ar al dracu', nici noaptea nu scap de ele, ma irita zgomotul lor, imi disturba linistea, daca stau sa ma gandesc, multe lucruri ma irita, unde-i jumatatea plina a paharului? Ochii mei nu mai vad nimic din ceea ce vedeau odata, ma enerveaza, bagami-as pula-n ea neputinta, ce om slab am ajuns. Imi doresc sa fug departe, doar eu si gandurile mele, sa ne ungem unii altora ranile, sa ne vindecam, sa nu ne pese, prea multe ferestre inchise, mintea mi se inunda cu propia-i surdina, cat de ironic. Vad o lumina, fug disperat spre ea, incetisor se stinge, degeaba incerc eu s-o ating, sa-i simt caldura cum imi arde degetele. S-a dus, a disparut, mult a durat, fortat sa exist fara urma de speranta, ce chin, ce tragedie, o alta floare de mai, invelita in miros de mucegai, arsa..