Curg vorbele in calmul infinit generat de prezenta celor doi. Incet isi rezema capul de umarul lui, stie ca e doar al ei, el spune o gluma iar ea zambeste, ii place s-o tachineze usor, adora expresia ei cand se enerveaza putin pe un ton amuzant, atat de natural. Chiar si atunci cand doarme, iar telefonul suna, raspunde si ii aude vocea plina de entuziasm, “te-am trezit? Iarta-ma dragule.”, dar pentru el nu conteaza, ar prefera ca fiecare dimineata sa fie la fel, sa fie trezit de vocea ei angelica parca, chiar daca la telefon, si nu langa el. Toata noaptea ar sta treaz s-o vegheze, tinand-o in brate, nimic sa nu-I lipseasca, sa-i simta respiratia din nou pe ceafa si inima ce-i bate intr-un ritm oarecum haosat. Si toate problemele parca dispar atunci cand ii e alaturi, stelele sunt mai aproape, stranse toate intr-o cupola plina de mozaicuri si lampioane ce impanzesc zarea, plaja si oamenii fiind fundatia. Inchide ochii si o saruta, se pierde in buzele ei, visand. Se trezeste si priveste acea coala de hartie care-I poarta urma buzelor impregnate cu ruj.