Sa mai scriu si eu ceva , zic , nu ? Dar ce sa mai scriu ? Sunt cuprins de frustrare , de nervi ce-mi inteapa cortexul si de dor , dor de cea de dupa masca falnica ce-ti acopera fragila-ti fata. Vorbim foarte rar acum , aproape deloc , fata de la oras i-a luat locul fetei din Vama Veche ce-si spunea povestea vietii asteptand cursul evenimentelor plina de ezitari . Iti tremura vocea cuprinsa de frica , frica de ce-as putea eu crede sau spune, dar intr-un fel sau altul constientizai sau vroiai sa crezi ca o sa fie bine, de ce n-ar fi fost ? Dupa doua ore pline de destainuiri sub soare simteam ca ne cunoastem de ceva vreme, si ca nu ne vom da drumul unul altuia, dar tu esti complexa, atat de complexa.. si totusi uneori, atat de simpla. In cele din urma a trebuit sa-mi iau ochii de la tine, o problema intervenind, ai ramas acolo si ai plans cand m-ai vazut ca plec, a trecut pe langa tine un strain, intrebandu-te “Why are you crying?” , “Everything sucks” , el a zambit si a plecat mai departe, insa a reusit chiar si pentru o clipa sa-ti restaureze zambetul pe acel chip intiparit inca in mintea mea . De-atunci si pana acum incercam sa gasim un moment ca si acela, sa fim singuri, sa ne pierdem in ale noastre idei , idealuri si ganduri, insa nu, nu reusim sa facem asta, mereu intervine cineva sau ceva. Te ineci, usor,usor te sufoci sub apa, de glezna ai un bolovan legat, eu neputincios, nu pot face nimic, sunt obligat sa stau pe tusa si sa sper, ca intr-un final ai sa reusesti sa te dezprinzi de acel bolovan , te trage departe de mine si de cerul sub lumina caruia noi doi o data ne-am simtit ca unul in bataia vantului. Sper de-asemenea ca timpului ii va fi mila de noi si de povestea noastra iar amintirea lui o va prezerva, iar la momentul potrivit ne va permite s-o retraim si sa plecam mai departe, impreuna , din acel punct cum ar fi trebuit sa facem de la bun inceput .