Am plecat intr-un final , departe de oamenii egoisti si ipocriti . Am ratacit strazile in bataia noptii usurat parca simtindu-ma , fericit ca am reusit sa evadez , ratacind spre o destinatie nestiuta de nimeni . Ajuns intr-un final, stau in parc la adapostul acestui tub , privind cerul printre gaurele , se vad stelele , e atat de frumos , insa oricat m-as chinui , nu ma pot bucura de asta , totul s-a schimbat . Nu mai aud marea , nisipul fin printre degete mi s-a scurs de mult , nici urma de tine , de pescarusi sau de scoicile peste care te-am trecut in spate cand erai desculta. Parfumul ce odata imi alerga printre fibrele hanoracului s-a pierdut si el de ceva vreme , nici urma de el , amprentele tale pe corpul meu , precum pasii pe nisip au pierdut lupta cu briza ce odata imi mangaia sudoarea de pe chipul uscat de arsita soarelui. Cutreierand strazile am realizat cat de pierdut sunt in ale mele idei si ganduri iar amintirea ta departata  era singurul lucru ce inca suda al meu mintii puzzle . Si probabil de m-as chinui din nou sa te gasesc , n-as putea . Tu inca esti pe-acea plaja in Vama Veche unde drumurile noastre s-au intersectat , priviri ciocnit , destine unit iar soarta ne-am ingreunat-o . N-am stiut atunci , eram naiv , ca  mintea si sufletul tau vor ramane naufragiate , sinistrate pe-acea plaja , acum probabil pustie , ca ma vei lasa sa umblu de nebun printr-o lume cruda si insensibila , privata de emotii , condusa de materialism , ca ma vei lasa sa “ratacesc printre faruri de masini , nu stiu drumul spre castel si acasa doare”. Noptile-mi sunt martore , ziua mi-e perna iar timpul mi-e dusman , nimeni si nimic , oricat de mult s-ar chinui n-ar putea schimba asta, tot ce mi-a ramas e speranta ca maine , poate , va fi mai bine.