E noapte dar lipseste somnul, dorul ii dicteaza, il tine treaz. O ia din loc mergand sa caute roua diminetii pe iarba verde de campie, soarele ce iese lin din mare, adierea racoroasa a vantului pe faleza, lumina farului noaptea ce ghideaza marinarii spre tarm, dar tot ce gaseste el e chipul ei splendid, zambetul radiant si ochii cei negrii patrunzatori ce-l hipnotizeaza. Nu se opune, are increderea in ea, o lasa sa-I cutreiere mintea, sa-I afle secretele , stiind ca e pe maini bune. Ce paradox, merge s-o caute si se pierde in ea, in complexitatea ei primitoare, citind-o in fiecare zi ca pe o carte deschisa asteptand sa afle finalul, dar in fiecare zi pagini noi sunt scrise. O carte buna ce nu se mai termina. 

Curg vorbele in calmul infinit generat de prezenta celor doi. Incet isi rezema capul de umarul lui, stie ca e doar al ei, el spune o gluma iar ea zambeste, ii place s-o tachineze usor, adora expresia ei cand se enerveaza putin pe un ton amuzant, atat de natural. Chiar si atunci cand doarme, iar telefonul suna, raspunde si ii aude vocea plina de entuziasm, “te-am trezit? Iarta-ma dragule.”, dar pentru el nu conteaza, ar prefera ca fiecare dimineata sa fie la fel, sa fie trezit de vocea ei angelica parca, chiar daca la telefon, si nu langa el. Toata noaptea ar sta treaz s-o vegheze, tinand-o in brate, nimic sa nu-I lipseasca, sa-i simta respiratia din nou pe ceafa si inima ce-i bate intr-un ritm oarecum haosat. Si toate problemele parca dispar atunci cand ii e alaturi, stelele sunt mai aproape, stranse toate intr-o cupola plina de mozaicuri si lampioane ce impanzesc zarea, plaja si oamenii fiind fundatia. Inchide ochii si o saruta, se pierde in buzele ei, visand. Se trezeste si priveste acea coala de hartie care-I poarta urma buzelor impregnate cu ruj.

Simt cum diverse ganduri se reped spre inima mea incercand s-o acapareze, fara sorti de izbanda insa, e in zadar, si-au ratat ocazia. Felul incare functioneaza ea este asemenea unui magnet sferic de acelasi pol cu orice incearca sa patrunda, inevitabil, ajungand sa graviteze in jurui. Umbra unei aurori boreale s-a format in jurul meu, invartindu-se, creand o tornda, eu lipsit de griji, resentimente sau constiinta privind din centrul ei. Indiferenta a capatat un nou sens.

Era zgomot, urechile ii tiuiau, se astepta sa vina alaturi de el, si totusi n-a facut-o. El a tot evitat-o, n-a considerat ca ar vrea sa-i vorbeasca, si totusi a venit la el intr-un final. Avea o privire extrem de seaca, lipsita de viata, vazandu-mi privirea, probabil si-a dat seama ca sufletul meu se zbate intre viata si moarte, aflat in mainile ei, atat de fragil, asteptand sa se sparga in mii si mii de bucatele. N-a durat mult pana a realizat, tot ce spera ca inca mai traieste in ea ce-i lega a murit asemenea unui parazit tratat cu antibiotice, in cele din urma, pierde lupta. Ea a schimbat totul, a deschis in el ceva, o poarta catre abisurile sufletului sau si in acelasi timp le-a luminat, era soarele sau interior. In absenta ei, a ramas singur, silit sa le bantuie in bezna, caci cale de iesire nu exista, astfel fiind captivul unei disperari eterne, parea. Strigatele de ajutor nu-si aveau rostul, raspuns nu avea sa vina. A acceptat totusi infrangerea, pastrand o urma stearsa de speranta ca intr-o zi, ea va veni, isi va da jos masca si-l va elibera. A plecat, iar pe ea a lasat-o in spate, stia ca nu avea rost sa-si ia ramas bun, drumul a fost lung si dureros, o lacrima statea sa-i curga pe obraz, dar s-a tinut tare, nu vroia sa pateze amintirea clipelor cu ea cu lacrimile sale de om nevrednic de-a ei mana, tot raul spre bine, spre binele ei in cele din urma. Ce bun ar fi adus in viata ei ? Fara nici-o ezitare as putea sa spun ca e cel mai mare nenorocit pe care n-am avut placerea sa-l cunosc, totusi complex.

Si a intrat in scara blocului, iar el si-a vazut de drum, mergand usor spre casa, gandindu-se la cele intamplate. I-a spus ca-l va suna a doua zi, asa ca el a asteptat neincetat langa telefon, era sigur ca nu va suna, stia din experienta, n-ar fi fost prima oara, totusi nu l-a oprit sa spere in continuare, insa ar fi vrut sa nu sune. Au trecut zilele, nici o urma, nici un semn de la ea, a uitat de el, i-a fost greu la inceput dar a realizat si a acceptat asta in cele din urma, acel sentiment de goliciune a dat navala peste el, nici scorbura din unui copac nu se compara cu gaura din pieptul sau. Fumul de tigara mai umple vidul pe-alocuri, cate-odata, dar prea putin. Inima ii "bate inafara pieptului, expus tuturor elementelor". Zgomotul bormasinii il sacaie, cand reuseste sa inchida cate-un ochi sa adoarma, cam rar se intampla, merei ii strica cineva somnul, adoarme ziua, mai degraba zis motaie. Se uita-n ceasca de cafea cand se trezeste, priveste-n gol si-si mai aprinde din cand in cand cate-o tigara. Astfel zi de zi e nevoit s-o ia mereu de la capat, dar nu ajunge nicaieri.

"To my dear beautiful daughter, 

I'm writing you a letter. That's right a good old fashioned letter. It's a lost art, really. Like handjobs. Shit.
I have a confession to make, I didn't like you very much at first. 
You were just this annoying little blob. You smelled nice, most of the time, but you didn't seem to have much interest in me, which I of course found vaguely insulting. 
It was just you and your mom against the world. Funny how some things never change. 
So I cruised along doing my thing, acting the fool, not really understanding how being a parent changes you.
And I don't remember the exact moment everything changed. I just know that it did.
One minute I was impenetrable. Nothing could touch me. The next, my heart was somehow beating outside my chest, exposed to the elements. 
Loving you has been the most profound, intense, painful experience of my life. In fact it's been almost too much to bare. 
As your father, I made a silent vow to protect you from the world. Never realizing I was the one who would end up hurting you the most.
When I flash forward my heart breaks, mostly because I can't imagine you speaking of me with any sort of pride, how could you? 
Your father is a child in a man's body, he cares for nothing and everything at the same time. 
Noble in thought, weak in action. Something has to change, something has to give. 
It's getting dark, too dark to see."

Era o dimineata de mai, chiar cea dintai, mireasma ei a umplut vama, carata pe aripile vantului, soarele cand a vazut-o a iesit din mare, s-o incalzeasca, nu cumva sa-I fie frig. Din departare pescarusii au rasarit, sa-I admire parul “fluffly” acoperit cu-o palarie neagra. Purta o vesta de blugi, colanti negrii si sandale.  Chipul ii rezona de fericire, si ce zambet frumos avea, privirea ei era patrunzatoare, simteai cum intra si alearga prin tine, lasandu-te-n spate, privind dupa ea, sarind in sus de fericire , atingand valul cu mana. Intr-un final, se aseaza pe plaja, privind spre infinitul marii, nisipul i-a dus dorul, o imbratiseaza si o invaluie de frica sa nu o piarda. Pentru si chiar daca numai pentru o clipa, am vazut perfectiunea ei.